Giganții din energie, mai aproape de faliment decât crezi: nici măcar să se împrumute de la bănci nu mai pot

de: Alexandru Puiu
26 09. 2022

Tot mai mulți furnizori de energie din România se îndreaptă cu pași repezi către o situație financiară fără ieșire, din cauza ineficienței statului român de a-și plăti datoriile provocate de plafonarea tarifelor.

Companiile din energie se împrumută pe bandă rulantă de la băncile de pe meleaguri mioritice pentru a preveni un dezastru. Au ajuns la credite în valoare de 17 miliarde de lei, dar mai grav este că nu prea mai vrea nimeni să le dea bani, după cum a atras atenția un oficial BNR în acest weekend. Astfel, ”pisica moartă” a fost pasată în curtea Guvernului, care trebuie să fie semnificativ mai eficient în a-și achita datoriile. Altfel, vor avea de pierdut clienții casnici, nu doar cei industriali.

Ce se întâmplă cu furnizorii de energie din România

Cristian Popa este membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României și are o imagine foarte clară asupra statisticilor bancare de pe meleaguri mioritice. Tocmai din acest motiv, este îngrijorător avertismentul său referitor la faptul că furnizorii și distribuitorii se află în situația de a nu mai putea lua bani de la băncile românești. În opinia sa, oricum, aceasta nu ar fi fost o soluție sănătoasă și ar fi de preferat ca Guvernul să plătească mai repede sumele datorate companiilor din energie. Afirmațiile au fost făcute în contextul conferinței Romanian International Gas Conference (RIGC).

“Se numesc norme prudențiale pentru că susțin prudențialitatea. Sectorul bancar trebuie să fie prudent pentru că lucrăm cu banii oamenilor, în spatele fiecărui cărui credit sunt banii a milioane de oameni și băncile protejează banii acestor deponenți, dând credite către diverse sectoare. Sectorul despre care vorbim a ajuns la această limită. E prudent să dăm toți banii acestui sector? Cred că nu? E prudent să-ți pui toate ouăle în același coș? Cred că nu. Noi trebuie să fim atenți și la stabilitatea financiară”, a explicat Cristian Popa. Conform datelor agregate de ANRE, la 22 septembrie, totalul cererilor verificate ale furnizorilor trimise la plată către statul român au fost de 4,3 miliarde de lei.